O dată cu creşterea numărului de persoane vârstnice a apărut necesitatea adoptării folosirii soluţiilor ICT de către aceştia pentru a limita efectele negative (excluderea socială) precum și stimularea efectelor pozitive (care ar putea oferi o soluție pentru problemele financiare legate de îmbătrânirea populației). Astfel, scopul principal al acestui proiect este de a dezvolta o platforma prietenoasă, adaptată nevoilor persoanelor vârstnice, pentru asistarea acestora în casele lor şi a-i ajuta să-şi menţină un stil de viață sănătos. Prin folosirea sistemelor de interacţiune naturală (senzor Kinect), precum şi a interfeţelor uşor de folosit (comandate prin gesturi), platforma va crește șansele de acceptabilitate de către comunitatea de persoane vârstnice.
Platforma Mobile@Old va supraveghea persoanele în vârstă în casele lor, urmârindu-le activitatea fizică zilnică, supervizându-le parametrii vitali (pulsul, ritmul cardiac, etc). Astfel platforma poate fi văzută ca un Asistent Personal (PA). Ea va fi dezvoltată cu hardware neintruziv, bazându-se pe cele mai noi tehnologii. Mobile@Old se bazează pe o abordare interdisciplinară, folosind tehnici şi algoritmi din domeniul inteligenţei artificiale, analiza de imagini, fuziunea datelor preluate de la senzori şi extragerea de cunoştinţe, sisteme multi-agent în inteligenţa ambientală, toate acestea fiind corelate cu abordări medicale şi psihologice.
Platforma abordează problemele persoanelor vârstnice în corelare cu activitatea fizică desfăşurată. Jocurile pe calculator sunt în măsură să contribuie la întârzierea degradării cognitive–mecanismele şi dinamica jocurilor pot influenţa pozitiv comportamentul uman, acestea potând să-l atragă în acţiuni specifice. Dar aceste jocuri necesită adaptare specifică vârstnicilor, în obiective, acţiuni şi interfaţă.
PA va extrage şabloane de mobilitate asociate fiecărui utilizator şi a genera remindere şi alerte referitoare la activităţile fizice realizate. PA va recomanda efectuarea de exerciţii fizice suplimentare, în cazul detectării unui nivel al activităţii fizice scăzut. Aceste exerciţii vor fi efectuate în mod interactiv, sub forma unui joc adaptiv, conceput pentru persoanele vârstnice. Exerciţiile fizice recomandate vor fi generate şi adaptate pe baza valorilor parametrilor vitali (analizaţi folosind expertiza medicală) cât şi prin interacţiunea cu o echipă de psihologi.
Proiectul va susține menținerea sănătății și a capacităților funcționale a persoanelor în vârstă și va promova un stil de viaţă mai bun şi mai sănătos pentru persoanele vârstnice pe baza următoarelor componente: