Un sistem de Context-Aware Driving Assistance leagă șoferii de mediul în care aceștia conduc, atât din perspectiva relației om – mașina proprie, cât și a situației din trafic. Solutiile ADAS existente se concentrează fiecare asupra unui singur aspect al condusului.
Scopul unui sistem ADAS sensibil la context este să ofere o înțelegere de ansamblu (la nivel semantic) cât mai bună a condițiilor curente de trafic (e.g. un șofer din spate vrea sa depășească în condiții de ploaie ușoară și a unui drum în curbă largă). Un sistem robotic de asistență personală dependent de context utilizează și raționează pe baza diferiților senzori montați atât pe robot cât și în incinte pentru a oferi servicii robotice personalizate, performante și cu robustețe mai mare decât ar putea fi oferite de robotul stand-alone. În scenarii de asistență robotică pentru persoane cu nevoi speciale precum și în cele de servicii de asistență în spații publice, roboții utilizați trebuie să fie la curent mereu cu situația în care se află ei înșiși, mediul în care operează și, mai ales, utilizatorii pe care îi deservesc.
În serviciile dependente de context, o problemă esențială este aceea de a determina ce fel de informație devine context pentru o aplicație și în ce mod ajunge ea să fie folosită în combinație cu altă informație.